Tot ok

17555517_1590150174332969_1528705519_nAm vrut ca lucrurile să se întâmple anume așa. Toată săptămâna de dinaintea zilei mele de naștere am știut că o să fie bine. Când spun o să fie bine, mă gândesc că nu mă macină nimic, că sunt împăcată cu sine și recunoscătoare pentru ce am și ce mi se întâmplă… E starea în care râzi pentru că ți-e bine pe suflet. Pur și simplu ți-e bine. Și acest bine nu depinde de un bărbat, de o femeie, de soare sau de primăvara care parcă vine, parcă se mai gândește…

În ultimii ani, deși casa mi se umplea cu sute de trandafiri pentru care am cumpărat și niște căldări albastre, erau multe semne de suspans și nu prea avusesem chef de aniversări. Petrecerile se reduceau la câte o cină cu gașca mea de fete care acum se pare că s-a spart ca o vază în multe cioburi… pe care nu le mai putem lipi la loc pentru că oricum nu mai poate fi cum a fost. Anul trecut țin minte că mi-am luat rochie de la Valentino, am râs, am spus toasturi, iar priveghiul din suflet era acolo, neclintit.

Acum știam că nu va fi așa. Că o  să vină Geta Burlacu cu băieții, Adrian Ursu cu umorul său unic și Pavel Stratan cu chitara, plus o mulțime de oameni la care țin și că s-ar putea să rupem tocurile de la sandale de atâta dans.

Am avut un an în care am stabilit niște lucruri pentru mine. În care am ales să renunț la confort în favoarea liniștii. Și să încerc să mă reconstruiesc în noile condiții. Dar, dacă  tot o să ne dăm întâlniri mai des pe blog, o să vorbim altădată despre asta… Dar nu e simplu deloc. Tot în anul acesta am pierdut nu doar din lucrurile materiale, dar, așa cum spuneam mai sus, o parte din gașca de fete… plus câțiva prieteni scumpi. A durut îngrozitor. Niște oameni aleg să plece din viața ta și tu nu înțelegi de ce. În urma lor rămâne liber locul și tu nu vrei să găsești pe altcineva care să îl ocupe… Aceste lucruri nu au depins de mine, știu că am fost corectă și uneori lucrurile se întâmplă pentru că așa trebuie. Câteodată trebuie să treacă o groază de timp ca să afli răspunsul la întrebarea „de ce?”…

Pe de altă parte, grație acestui veșnic echilibru de care are grijă Universul, în viața ta intră alți oameni, poate mai valoroși, poate mai verticali, poate mai potriviți cu tine și pe care înveți să îi accepți și să îi iubești. Și, cel mai important, ei nu vor nimic de la tine și tu nu vrei nimic de la ei. Doar te bucuri că sunt, îi admiri pentru ce fac și ce sunt.

Nu vreau să scriu azi prea mult. E duminică și trebuie să ne odihnim, nu să ne consumăm cu reflecții despre viață. Vreau doar să privesc puțin înapoi și să văd lucruri care mă fac să zâmbesc, după care să privesc înainte și să spun „O, Doamne, câte am de făcut! Apucă-te de treabă, Rodica” :)).

Câteva momente de ieri… restul pozelor se vor regăsi pe blog mâine. A fost o seară unică…

17506128_1590151434332843_902053691_n   17548690_1590152144332772_842757254_o   17555176_1590150494332937_1287974186_n

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *