Naty. Când ştii că nimeni nu te va săruta azi…

E tristuț când știi că nimeni nu te va săruta azi. Când ştii că nici un bărbat din lumea asta nu te iubește cu adevărat. Nici unul din ăștia cu sms-urile, lalelele, whatsappurile, viberurile, prânzurile, trandafirii, messengerurile și instagramurile. Nici unul, femeie!

17506591_1600281149986538_1544315839_nAsta e viața. Dacă i-ar fi păsat cuiva,  ţi-ar fi râs necontrolat ochii când îţi faci somnoroasă cafeaua, când te uiți în oglindă la cum îți stă azi rochia sau când hoinăreşti câteodată pe străzi. Dacă i-ar fi păsat cuiva cu adevărat, nu îţi rupeai tu azi capul cu întrebările astea de business total nesexi şi nefemeieşti. Măcar o vorba bună și înțeleaptă, şi de-amu era altceva

Unul e departe, altul e ocupat cu alta. Al treilea e cu scârbă în aşternut. Al patrulea are pe altcineva. Poate chiar o iubește pe ea. De ce nu pe tine, nu ai cum să mai afli. E clar, l-ai iubit prea mult şi nu ai ştiut să păstrezi o bucăţică din inima ta doar pentru tine. I-ai dat totul.  Iar iubirea asta nemuritoare plictiseşte. Aşa, asta era despre al patrulea. Al cincilea îti place, dar nu vrea să spulbere magia cu întâlniri banale la cafea. Al șaselea e timid. Al șaptelea e scund. Al optulea e prea tânăr. Al nouălea e prea vechi. Al zecelea s-a supărat… Stai, fată, da ţie îţi place vreunul cu adevărat?

Mai rămâi unsprezece minute în pat și te porneşti la treabă. Te rog eu frumos.  Poate se întâmplă ceva motivant în intervalul asta… Unsprezece minute… Ai visat o mare noaptea asta. Albastră, calmă, rece, atât de rece încât ţi-era frică să intri. Trebuie că se va  întâmpla totuși ceva azi. Ţi-e groază să te gândeşti la câte ai azi de făcut… Bâzzz…iată şi luminiţa violet din colţul din stânga al smartphonului tau atât de ruşinos în dimineaţa asta. „Neatza, pretty. Cum ai dormit?”. Bâz.  „Salut. Ce faci?” BâzBâz. „Privet, zaiaţ moi. Kak tî?” Bâzzz. „Neatsa, iubire.” Bâzz. Bâzzzzzz.

Unsprezece minute doar. Şi a ieşit soarele. Chiar dacă ştie şi el că nimeni nu te va saruta azi.

 

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *